Home » Știință » Oamenii de ştiinţă au ”imprimat” un CREIER 3D care poate rezolva unul dintre marile mistere ale aparatului cerebral. FOTO+VIDEO

Oamenii de ştiinţă au ”imprimat” un CREIER 3D care poate rezolva unul dintre marile mistere ale aparatului cerebral. FOTO+VIDEO

Publicat: 03.02.2016
Prin printarea 3D a unui creier fals din gel şi monitorizarea "creşterii" acestuia, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard au descoperit modul în care cortexul uman îşi dezvoltă circumvoluţiunile.
Descoperirea, publicată în revista Nature Physics, poate rezolva un mister de lungă durată cu privire la structura materiei noastre cenuşii şi ar putea ajuta chiar la înţelegerea anumitor tulburări care pot fi legate de cadrul de pliere sau cel debordant al creierului.
 
Cercetătorii „au furnizat prima dovadă experimentală a teoriei creşterii diferenţiale şi au demonstrat că şi forţele fizice, nu doar procesele biochimice, joacă un rol critic în dezvoltarea neuronală. Descoperirile lor ar putea avea consecinţe profunde pentru diagnosticarea clinică, tratarea şi prevenirea a varii tulburări neurologice”, a declarat Ellen Kuhl, de la Universitatea Stanford, care nu a fost implicată în studiu.  
 
Când ne referim la creier, vorbim despre circumvoluţiuni, acele cute (alungite şi sinuoase) de pe suprafaţa exterioară a creierului, mărginite de şanţuri. Dar nu toate speciile au creiere dotate cu aceste cute. Spre exemplu, animalele mai mici, cum ar fi şobolanii, au creiere netede de culoare roz. La fetuşii umani nu se începe dezvoltarea acestor cute până la săptămâna a 23-a de gestaţie.
 
Sursa foto: nature.com
 
Oamenii de ştiinţă au constatat că această structură plină de ”falduri” a creierului are, de fapt, unele beneficii majore: acestea permit realizarea a mult mai multe conexiuni în cortex (stratul de la suprafaţa creierului nostru, care este format din „materie cenuşie”).
 
„Fiecare neuron cortical este conectat cu 7.000 de alţi neuroni, care rezultă în 0,15 de cvadrilioane de conexiuni şi mai mult de 150.000 de km de fibre nervoase”, a explicat Ellen Kuhl.
 
Dar ce face ca aceste cute să se dezvolte? Această întrebare a neliniştit oamenii de ştiinţă. Mulţi cercetători au încercat să identifice procesele celulare sau biochimice, dar Lakshminarayanan Mahadevan, un fizician şi matematician de la Universitatea Harvard, a decis să studieze fizica structurii de unul singur şi a dezvoltat un model matematic al comportamentului său.
 
„Am un interes îndelungat în încercarea de a înţelege modul în care organismul sau organismele animale se organizează. Aşa că am abordat aceste probleme dintr-o perspectivă matematică”, a declarat Mahadevan. 
 
”O parte a acestei probleme este că nici o modalitate nu pare bună pentru a răspunde la această întrebare. Experimentele cu creierul uman, pot fi din punct de vedere etic discutabile, iar experimentele cu şobolanii sau alte animale mici nu ar funcţiona, deoarece creierele lor sunt netede. Şi, de obicei, un experiment cu un material fără viaţă nu ar arăta cum dezvoltă creierul aceste cute deoarece ţesutul mort pur şi simplu nu creşte”, a declarat Ellen Kuhl. 
 
 
Dar pentru această nouă lucrare, oamenii de ştiinţă au construit un model fizic care a rezolvat ultima problemă cu utilizare inteligentă a materialelor. Ei au folosit imaginile colectate prin rezonanţă magnetică de la un creier fetal de 22 de săptămâni de gestaţie şi o imprimantă 3D pentru a ”produce” un creier fals din gel. Aceasta a fost „materia albă” a creierului, pe care au acoperit-o cu un strat subţire de gel cauciucat pentru a imita stratul de „materie cenuşie”, sau ţesutul cortical. Cercetătorii au scufundat apoi creierul într-un solvent lichid care a stimulat ca acel strat elastic al cortexulului să înceapă să crească. Cutele cerebrale au început să apară pe suprafaţa netedă.
 
Aparent s-a întâmplat acest lucru: ţesutul cortical tinde să-şi păstreze creşterea, dar este ancorat la proprietatea limitată a materiei albe ce se află dedesubt. Cu cât cortexul se extinde, presiunea face ca ţesutul să se prăbuşească în cele din urmă, ceea ce duce la formarea girusurilor cerebrale şi şanţurilor (caneluri adânci), care acoperă suprafaţa creierului.
 
„În cele din urmă, toate acestea sunt legate. Dacă mă gândesc la forma girusurilor dintr-un creier fetal atunci da, există procese moleculare. Există, însă, şi procese biochimice care determină celulele să se mişte, să se dividă, să-şi schimbe forma şi să sufere modificări numerice”, a declarat Lakshminarayanan Mahadevan.
 
„Efectuarea acestor conexiuni ne poate ajuta să identificăm indicatorii topologici pentru diagnosticarea precoce a autismului, schizofreniei sau bolii Alzheimer, şi, în cele din urmă, de creare a strategiilor mai eficiente de tratament”, afirmă Ellen Kuhl. 
 
 
Vă recomandăm şi aceste articole: 

Copiii la o vârstă foarte fragedă au puteri ”supranaturale” greu de explicat. Ce poate să facă un bebeluş de 6 luni şi un adult nu

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?